
Aceste cursuri se desfășoară doar până la finalul acestui an. De anul viitor, nu se vor mai organiza până la apariția unor standarde noi! Dacă vrei să beneficiezi de ele, acum este momentul – după aceea nu vor mai fi disponibile o perioadă nedeterminată.
Acest curs începe din 15 octombrie!
Servantul pompier face parte din personalul formațiilor de intervenție, salvare și prim ajutor, în cadrul operatorilor economici şi instituţiilor publice, ca servicii proprii; voluntare/private pentru situații de urgență.
Astfel, participa în cadrul unei structuri specializate, constituită în vederea llimitării și înlăturării urmărilor situațiilor de urgență, la societăţi comerciale prestatoare de servicii, instituţii publice sau private, în compunerea echipajelor/grupe de intervenție și/sau echipe specializate.
Echipele specializate sunt constituite, în funcție de tipurile de riscuri identificate în sectorul de competență, pe următoarele domenii principale: incendiu, protecție chimică, biologică, radiologică și nucleară, sanitar, cercetare-observare, deblocare-salvare, adăpostire, transmisiuni-alarmare, evacuare, pirotehnic și suport logistic. Competențele servantului pompier sunt definite pe baza standardului ocupațional COR 516104 acreditat CNFPA și avizat IGSU. În Clasificarea ocupațiilor din România pentru servant pompier se impune nivelul de instruire 2, adică studii medii.
Cod COR: 541104
Durată: 180 ore
Preț: 610 ron (taxă curs 550 ron + 60 ron taxă examinare)
COMPETENȚE DOBÂNDITE LA FINALIZAREA CURSULUI
- Efectuarea activităților de pregătire în situații de urgență;
- Desfășurarea activităților premergătoare intervenției în situații de urgență;
- Executarea intervenției în situații de urgență;
- Întreținerea mijloacelor tehnice de intervenție din dotare;
- Elaborarea documentelor specifice activității de PSI Instruirea salariaților în domeniul apărării împotriva incendiilor Investigarea contextului producerii cauzelor de incendiu Aplicarea prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă;
- Aplicarea normelor de protecție a mediului.
AVANTAJELE PARCURGERII CURSULUI
- pregătirea profesională alături de lectori cu experiență teoretică și practică atât civili cât şi militari proveniţi din rândurile ofiţerilor specialişti din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență şi unităţile subordonate;
- tehnici și metode moderne de predare/instruire/aplicații practice canalizate pe stimularea creativității și interactivitatii cursantului, eliminând astfel stresul de la orele de curs (studii de caz, lucru în echipă, jocuri de rol, aplicații cu fișe de lucru, etc);
- programul flexibil (stabilit la prima întălnire);
- posibilitatea cursurilor on – line;
- tariful cursului accesibil, raportat la durata și complexitatea acestuia;
- certificate eliberate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei.
Documente necesare: Carte de Identitate; Certificat de Naștere; Certificat de Căsătorie/Divorț (unde este cazul); Diplomă de studii/Adeverință – minim învățământ general; Adeverință medicală în care să se specifice că, cursantul este apt pentru ocupația de Servant Pompier.
Documentele vor fi trimise pe adresa de e-mail cursurisuport@gmail.com
La cursurisuport.ro ne mândrim cu abordarea noastră inovatoare în educație, combinând metodele de învățare sincron și asincron pentru a oferi o experiență de învățare adaptată nevoilor fiecărui student.
Învățarea Sincron permite interacțiuni în timp real, facilitând discuții active, sesiuni de întrebări și răspunsuri și colaborări directe între cursanți și instructori. Această metodă promovează un mediu dinamic și interactiv, ideal pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și colaborare.
Pe de altă parte, Învățarea Asincron oferă flexibilitate maximă, permițând studenților să acceseze materialele de studiu și să progreseze în ritmul propriu. Aceasta le permite să își organizeze timpul eficient, adaptând învățarea la programul personal.
Pentru a te sprijini în tranziția către carieră, îți oferim consultanță gratuită timp de 3 luni. Această inițiativă te ajută să îți valorifici cunoștințele și să îți dezvolți competențele necesare pentru a excela în domeniul ales. Suntem aici să te ghidăm și să îți oferim suportul de care ai nevoie pe parcursul acestui drum!
